Directorul Brantner dă exemplu administrația de la Jibou, condusă de Ghiurco și Pașcalău, în problema gestionării deșeurilor

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Directorul Brantner Environment, Andrei Frățilă, îi transmite primarului de la Jibou, Dan Ghiurco, dar și viceprimarului Vlad Pașcalău multe cuvinte de apreciere pentru modul în care administrația locală se raportează la problema deșeurilor din oraș.

Salajul liber Pub

Astfel, Andrei Frățilă susține că administrația de la Jibou este una implicată, de cuvânt și care și-a asumat rezolvarea problemei legate de deșeuri atunci când a fost cazul.

Mai mult, directorul Brantner susține că orașul Jibou a făcut pași importanți în modernizarea colectării deșeurilor de la populație, inclusiv prin faptul că toate punctele gospodărești din cartierele de blocuri au fost îngropate în subteran. Directorul Brantner susține că orașul Jibou poate fi luat ca exemplu la orice oră pentru buna practică în privința colectării deșeurilor, dar și a relaționării cu alte instituții.

„Domnul Dan Ghiurco este un exemplu de bune practici. Este o administrație eficientă cu care putem colabora foarte bine. La Jibou s-au făcut pași importanți pentru gestionarea problemei deșeurilor, iar între blocuri, toate punctele de colectare a deșeurilor sunt în subteran. Desigur, și la Jibou sunt unele probleme, dar Dan Ghiurco, față de alții, este un primar implicat și care se ocupă de bunul mers al lucrurilor. Și domnul viceprimar este în aceeași situație. Nu pot decât să mă bucur pentru relația dintre Brantner și Primăria Jibou și să-i dau ca exemplu”, a declarat Andrei Frățilă, directorul Brantner.

 

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.