Mai mulți ciobani de pe Valea Someșului sunt DISPERAȚI! Urșii au atacat turmele de oi, ucigând zeci de miei

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Urșii au început să dea năvală peste turmele de oi din zona Văii Someșului, acolo unde autoritățile au susținut oficial că s-au așezat trei exemplare de mamifere.

Salajul liber Pub

Mai mulți ciobani de pe Valea Someșului, în special din zona Ileanda, Gâlgău, se plâng de faptul că urșii au dat atacul asupra turmelor de oi.

Un cioban din zona Dăbâceni, comuna Ileanda, ne-a declarat aseară revoltat că ursul a atacat de mai multe ori turma sa de oi, iar în urmă cu câteva zile a omorât zeci de miei.

„Nu am depus nicio hârtie la Primăria Ileanda pentru că mi s-a stricat telefonul pe care aveam imaginile cu ursul. L-am și filmat între oi. Mi-a atacat turma de mai multe ori”, ne spune un cioban din zonă.

Cei de la Direcția Silvică Sălaj susțin că de mai bine două luni de zile, trei urși au fost văzuți și filmați pe camerele vânătorilor din fondul de vânătoare 3 Cormeniș. Aceștia susțin că urșii s-au stabilit în zona respectivă.

Fondul de vânătoare 3 Cormeniș se întinde în pădurile comunelor Rus (până la zona Fântânele), respectiv Lozna (zona Cormeniș – centrul comunal).

De la vânătorii din zonă am aflat faptul că un urs se poate deplasa în căutare de hrană și peste 50 de kilometri pe zi.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.