Salariul RECORD primit de George Zima la SCM Zalău. Ciunt decide săptămâna aceasta soarta antrenorului

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

George Zima are un salariu record la SCM Zalău, mai mare decât toți ceilalți antrenori ai formației zălăuane, așa cum transmit surse din cadrul clubului.

Salajul liber Pub

Astfel, George Zima are un salariu dublu față de cel al lui Marius Pașca, și mai mare decât cel al lui Vasile Jula, ceilalți antrenori ai SCM Zalău, cu performnațe notabile – calificarea echipei la barajul de promovare în Liga a II-a.

De remarcat faptul că acești bani sunt din bugetul Primăriei Zalău, alocat prin Consiliul Local din taxele și impozitele plătite de zălăuani.

Este de apreciat și faptul că SCM Zalău este singura echipă cu banii la zi din seria a X-a a Ligii a III-a. În tot acest timp, la Șimleu Silvaniei de exemplu sunt mari probleme financiare.

Ionel Ciunt, primarul Zalăului a făcut tot posibilul ca această echipă să funcționeze perfect și să se bată la promovare din nou, însă la ora actuală SCM Zalău ocupă abia locul 6.

Din câte se pare, în zilele următoare va avea loc o sedință în cadrul clubului, inclusiv cu participarea primarului Ciunt, pentru a se decide soarta antrenorului, mai multe persoane din conducerea echipei fiind supărate pe faptul că SCM Zalău leagă înfrângeri pe linie.

 

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.