Zi de mare sărbătoare la Biserica „Sfânta Treime” din centrul Zalăului

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat ieri, 21 iunie, în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfânta Treime” din Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Septimiu Gudea, contabilul Episcopiei Sălajului. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, au participat numeroși credincioși, care au trăit alături de clerici, cu emoție în suflet, înălțătoarea slujbă a Dumnezeieștii Liturghii.

Salajul liber Pub

La final, Preacucernicul Părinte paroh Iosif Ferenț a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură și i-a dăruit o icoană.

La eveniment a fost prezent și viceprimarul Zalăului, Teodor Bălăjel.

Istoria bisericii „Sfânta Treime” din Zalău începe în prima jumătate a secolului al XX-lea. Astfel, după terminarea Primului Război Mondial şi realizarea unirii Ardealului cu România, la 1 Decembrie 1918, s-a dorit, în Zalău, construirea unui lăcaș de cult ortodox, deziderat realizat între anii 1925-1927, prin zidirea actualei bisericii cu hramul „Sfânta Treime”, acesta fiind primul lăcaș de cult românesc din cărămidă ridicat în oraş. Terenul pentru construcţie a fost donat de statul român, pe locul unde se afla o fostă grădiniţă, care a fost transformată în casă parohială. Construcţia data din 1870, şi după multe modificări, a fost folosită ca şi casă parohială până în anul 2008.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.