Sărbătoare mare la Zalău – trei ierarhi din România și Bulgaria vor fi prezenți la Biserica „Sfântul Nicolae” păstorită de părintele vicar dr. Ionuț Pop

Navo cover Navo cover

O mare sărbătoare religioasă va avea mâine loc în Zalău, la Biserica Ortodoxă „Sfântul Nicolae”. Lăcașul de cult situat pe strada 22 Decembrie 1989 (fostă Crasnei) și păstorit de părintele vicar al Episcopiei Sălajului, dr. Ionuț Pop va primi oaspeți de seamă.

Salajul liber Pub

Astfel, mâine, la Zalău se va afla un sobor impresionant de preoți. Alături de părintele vicar Ionuț Pop vor sluji Domnului în această sfântă zi și Naum de Ruse, Mitropolitul Bulgariei, Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, cât și Preasfințitul Episcop Petroniu.

„Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae se așează peste începutul iernii așa cum filele unei sfinte cărți se așează peste sufletul cititorului, dându-i tihnă/pace și lumină. Pentru noi, cei de la Biserica Sf. Nicolae din Zalău, mâine, într-o anteprăznuirie a ocrotiorului nostru, va fi cu adevărat o zi a luminii, a darurilor și a bucuriei: trei ierarhi ne-au adunat in jurul  Arhiereului Celui veșnic, Hristos, în liturghie arhierească sfântă, pentru a mulțumi și a cere de la Părintele Luminilor toată darea cea bună și tot darul desăvârșit, pentru a dărui și a ne dărui după exemplul Sfântului Ierarh Nicolae”, ne-a declarat părintele Ionuț Pop.

 

 

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.