Percheziții în Șimleu Silvaniei. Un bărbat a dat peste 27.000 de euro unui țepar care promitea ajutor în accesarea de fonduri europene

cover cover

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sălaj, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (6 acte materiale).

Salajul liber Pub

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 – 2022, un bărbat ar fi înșelat un alt bărbat, susținând în mod fals că îl poate ajuta să obțină fonduri europene, cauzându-i acestuia un prejudiciu de peste 92.400 de lei și 8.700 de euro.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe înscrisuri utile cauzei. Astfel, în urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sălaj continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanei cercetate în cauză.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.