Revolta sătenilor din Brebi

Mai mulți locuitori ai satului Brebi, comuna Creaca sunt supărați pe faptul că basculantele care coboară zilnic de pe Măgura Moigradului, de la carieră pe drumul care ajunge în sat ridică un praf de se înegrește tot văzduhul. „Nu mai…

Bogdan Ilieș poate intra în istoria Zalăului drept singurul consilier independent din ultimii 30 de ani

Bogdan Ilieș are ca mesaj electoral sloganul „Facem istorie în Zalău”. Nu l-a ales întâmplător, ci pentru faptul că în ultimii ani nu a mai fost ales un consilier local independent în municipiu. Bogdan Ilieș poate intra în istoria orașului…

Un muncitor calificat, numit peste noapte șef în Primăria Zalău

Muncitorul calificat Elisabeta Muresan a fost numita peste noapte șefă la Baza de Tenis a Primăriei Zalău. Am întrebat ce o recomandă și am aflat: “conduita morală”. Astfel, Elisabeta Muresan a muncit la Stadionul Municipal ca muncitor calificat. A ajuns…

Poliția Locală Zalău vrea să îi oprească independentului Bogdan Ilieș dreptul la liberă exprimare

Articolul 30, aliniatul 1 al Constituției României spune că „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare…

Sala de sport din Șimleu Silvaniei, lăsată în paragină

Sala de Sport din orașul Șimleu Silvaniei se degradează pe zi ce trece. Construită în anul 2011 și folosită de echipa de volei din localitate, sala ajunge o ruină. Pereții exteriori se distrug, tencuiala cade, iar vegetația crește necontrolat în…

Riposta PSD Sălaj. Mesaj dur pentru PNL și USR-PLUS: „sunteți disperați”

După ce arătam ieri seară că a început ultima săptămână din campania electorală iar pe facebook au apărut mai multe conturi false care dau de pământ cu social-democrații, a venit și replica PSD Sălaj. Desigur, într-un mod elegant, social-democrații i-au…

Părintele Marius Ciprian Pop, reacție incredibilă despre Ionel Ciunt: „l-am cunoscut ca pe un Om al Lui Dumnezeu”

Preotul și îndrăgitul cântăreț Marius Ciprian Pop a avut o reacție incredibilă despre primarul Zalăului, Ionel Ciunt. Părintele susține că îl poartă mereu pe Ionel Ciunt în suflet și în rugăciune. Marius Ciprian Pop îl apreciază pe Ionel Ciunt pentru…

Comuna Cizer poate avea pentru prima dată în istorie un primar tânăr, care nu a mai făcut politică

Comuna Cizer poate intra în istorie prin Liviu Fărcaș, un tânăr care candidează la funcția de primar al comunei din partea USR-PLUS. Dacă Liviu va ajunge după data de 27 septembrie primar, atunci Cizerul ser poate mândri cu primul primar…

Candidații ALDE Sălaj susțin campania „Fără penali în funcții publice”

Candidații ALDE – Alianța Liberalilor și Democraților Sălaj susțin campania „Fără penali în funcții publice”. Valeriu Crișan face apel la toți zălăuanii pentru a sancționa prin vot derapajele politice ale unor formațiuni politice. ALDE susține că votul sălăjenilor înseamnă pentru…

Florin Iordache: „Zalăul nu este un oraș prietenos cu bicicliștii”

Florin Iordache susține că „Zalăul nu este un oraș prietenos cu bicicliștii. Dar îl vom face! Avem un singur tur și o singură șansă. Ne vedem la vot pe 27 septembrie!” „Zilele trecute ne-am urcat pe bicicletă și am pedalat…

Șeful Poliției Locale Zalău, înlocuit din secția de vot

La presiunea primarului Ionel Ciunt și a candidatului independent Bogdan Ilies, Calin Horvat a fost schimbat oficial din funcția pe care acesta o avea in secția de vot numărul 10 din Zalău. Biroul Electoral Județean ne-a comunicat ca hotărârea de…

Alianța pentru Unirea Românilor susține candidatura independentă a lui Bogdan Ilieș

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) este partidul condus la centru de George Simion, unul dintre cei mai apreciați tineri din România care se luptă cu partidele politice. George Simion a candidat și el independent la alegerile europarlamentare. Pentru că nu…

PSD mizează în Zalău pe un profesor din prima linie – Ioana Tuduce

Ioana Maria TUDUCE este doamna Profesor Doctor din prima linie atât a sistemului de învățământ sălăjean de aproape 20 de ani, cât și a administrației locale din Municipiul Zalău în ultimii patru ani! Este mama care și-a crescut frumos și responsabil cei…

O tânără mamă din Sălaj și-a depus candidatura la funcția de primar din maternitate

Întoarsă acasă, după ce timp de mai mulţi ani a muncit în strainatate, tânăra a decis să candideze din partea PNŢCD la primăria comunei Bălan. N-a făcut-o pentru că nu mai avea unde să muncească în străinătate, ci pentru a…

Ecologiștii sălăjeni au umor: “dacă vei vota, un entuziasm măreț te va cuprinde”

În județul Sălaj au apărut peste noapte câteva partide care chiar cred ca o sa acceadă in Consiliul Județean Sălaj. Unul dintre acestea este Partidul Ecologist, condus de Lia Stanca. Ecologistii, care au culoarea electorală verde, au ieșit zilele acestea…

Cum va arăta buletinul de vot pentru alegerea președintelui Consiliului Județean Sălaj

Șase formațiuni politice și-au depus candidați pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Sălaj – PSD, PNL, PMP, PNȚCD, UDMR și ALDE, în timp ce PER, Pro România, USR-PLUS și Alianța Maghiarilor și-au depus doar liste de consilieri județeni. De…

Primarul PNL din Hida se laudă cu realizările fostului primar țărănist

Fostul primar al PNTCD îl acuza pe edilul din Hida cu realizările lui. Aratam mai jos realizarile primarului PNTCD Petrule Augustin in perioada 1996-2000 1 Hida-Inaugurarea noului sediu al Primariei 2. Proiect petru introducerea apei Hida-Baica 3. Construirea unui vestiar…

Dosar de mită electorală într-o comună din Sălaj

Polițiștii au deschis un dosar de mita electorală pe numele unei persaone din echipa de campanie a lui Dinu Iancu Salajanu. Astfel, din informațiile Poliției rezulta ca “un cetățean de 42 de ani din Halmășd ar fi dat 40 de ghiozdane…

Atmosferă destinsă în PSD Sălaj: Florin Florian a primit un cadou inedit de ziua sa

Florin Florian a împlinit astăzi frumoasa vârsta de 46 de ani. De dimineața, la sediul partidului a fost o atmosfera destinsa. Stafful de campanie al acestuia i-a pregătit o surpriza. Totul a fost pregătit și pus la punct înainte ca…

Frumoasa poveste de viață a lui Viorel Varga, seniorul presei sălăjene care astăzi și-a luat rămas bun de la noi

Viorel Varga, seniorul presei sălăjene și-a luat astăzi rămas bun de la noi la frumoasa vârstă de 70 de ani. A fost mentorul a numeroși ziariști, a școlit tineri care astăzi activează în presa locală și națională, a oferit o…

A murit cel mai cunoscut jurnalist din Sălaj, Viorel Varga

Viorel Varga a trecut în aceasta dimineața la cele veșnice. S-a stins la frumoasa vârsta de 70 de ani. E greu de spus prea multe lucruri, pentru noi, Viorel Varga a fost un mentor, un formator, cel care ne-a făcut…

Cum a rezolvat Florin Florian problema sutelor de săteni intoxicați de fabrica de săpun din Horoatu Crasnei

În urmă cu doi ani, pe 3 august 2018 publicam ancheta intitulată „Mită, influențe, jocuri politice?! O fabrică care funcționează ILEGAL distruge viitorul a zeci de copii și a intoxicat tot satul Horoatu Crasnei”. La două săptămâni distanță peste 200…

Prima victorie a independentului Bogdan Ilieș împotriva Poliției Locale Zalău

Candidatul independent la funcția de consilier local în Zalău, Bogdan Ilieș a reușit prima victorie din „războiul încins” pe care îl are cu Poliția Locală din municipiu. Bogdan Ilieș are un program „revoluționar” prin care cere desființarea Poliției Locale Zalău….

Echipa tânără de candidaţi PNŢCD pentru Consiliul Local Cizer aduce bunăstare acasă

„Dragi locuitori ai comunei Cizer, ne adresăm vouă tuturor, din toate satele aparţinătoare comunei – Cizer, Plesca şi, nu în ultimul, rând Pria: la alegerile locale din 27 septembrie aveţi cu totii şansa, ACUM, ca, votand lista de candidati PNTCD…

Zero lei – suma primită de zălăuani de la Guvernul PNL

Clientela politică a fost favorizată de Guvernul PNL și la ultimele alocări de sume din Fondul de rezervă bugetară. Numai 𝗨𝗡𝗘𝗟𝗘 unități administrativ teritoriale, care convin celor aflați la guvernare, au beneficiat de acești bani. Nu o zicem noi, ci…

Angajații unei instituții din Zalău, duși „cu japca” la un eveniment electoral

Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Lucian Bode, ministrul Transporturilor s-au aflat ieri într-o vizită de lucru cu iz electoral. La eveniment a participat și Dinu Iancu Sălăjanu, candidatul PNL la funcția de președinte al Cosniliului Județean Sălaj. Tocmai datorită faptului…

Independentul Bogdan Ilieș cere DEMISIA șefului Poliției Locale Zalău

Candidatul independent la funcția de consilier local în Zalău cere demisia lui Calin Horvat, șeful Poliției Locale, după ce acesta a fost desemnat locțiitorul președintelui secției de vot numărul 10 din Zalău. Practic, șeful Poliției Locale Zalău va fi cel…

Centru de zi pentru copii, amenajat în locația fostului Punct termic nr. 17

Centru de zi pentru copii, amenajat în locația fostului Punct termic nr. 17 Imobilul de pe Aleea Torentului va fi modernizat și recompartimentat astfel încât, la finalizarea investiției, aici să poată fi desfășurate servicii cultural-recreative după finalizarea orelor de școlă…

Ludovica Breban are proiecte îndrăznețe pentru zona metropolitană a Zalăului

Candidatul ALDE la funcția de primar al Zalăului și consilier județean are numeroase proiecte pentru dezvoltarea municipiului. Printre acestea se numără și câteva proiecte îndrăznețe ce vizează zona metropolitană a Zalăului. Printre acestea se numără îmbunătățirea transportului din zona metropolitană…

Dinu Iancu Sălăjanu a încasat zeci de mii de euro din contracte cu primării conduse de PNL și PSD

În ultima declarație de avere, Dinu Iancu Sălăjanu susține că a câștigat, sub formă de dividente, suma de 110.000 de lei datorită firmei sale Armonia Dis-Art. Pe această firmă, Dinu Iancu Sălăjanu a încasat de-a lungul timpului sume importante de…

Alin DEMLE, poate cel mai popular și rebel om politic și candidat al alegerilor locale

Poate pentru utilizatorii mediului on line nu ar mai avea nevoie de prezentare pentru că el este un Om implicat și asumat, în tot ceea ce face, în tot ceea ce spune și din toate punctele de vedere. Pe Demle…

Vasile Bulgărean, atac dur la adresa PNȚCD

Inspectorul școlar general din județul Sălaj și candidat al PNL la funcția de consilier local a avut o reacție dura la adresa PNTCD. Bulgarean a susținut pentru Sălajul Liber ca își asuma poziția pe care a avut-o. “PNTCD a ajuns…

Primarul din Șimleu Silvaniei este în izolare la domiciliu

Septimiu Turcas, primarul orașului Simleu Silvaniei este in izolare, asta deoarece a participat duminica la o dezbatere electorală la postul tv Salajeanul. In izolare se afla și candidatul Pro România la funcția de primar, Pop Dan Silvasan. Ambii s-au izolat…

Candidatul USR la Primăria Șimleu, confirmat pozitiv cu coronavirus

Marius Virgil Bob, candidatul USR la funcția de primar al orașului Simleu Silvaniei a fost confirmat cu coronavirus la începutul acestei săptămâni. Apropiatii acestuia susțin ca Bob avea simptome încă de duminică când a participat la o dezbatere electorală televizata….

Gafă URIAȘĂ a echipei de campanie a PNL: Călin Morar a ajuns primar la Cizer

Foarte mulți sălăjeni au primit în ultimele zile mesaje pe telefonul mobil de la același număr prin care sunt îndemnați să meargă la vot și să voteze echipa lui Dinu Iancu Sălăjanu. Nu este o noutate această practică prin mesaje…