Cum i-a întâmpinat părintele Silviu Pop pe pelerinii din Bobota, întorși acasă după cei peste 300 de kilometri parcurși pe jos până la Nicula
După un drum de peste 300 de kilometri parcurs pe jos, cei 24 de credincioși din Bobota care au pornit în pelerinaj spre Mănăstirea Nicula s-au întors acasă. Ca în fiecare an, revenirea pelerinilor în sat a fost un moment…
Școala din Letca s-a modernizat cu 2,8 milioane de lei. Investiții importante pentru elevii din comună
Lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Letca sunt aproape finalizate, iar elevii din comună vor beneficia în curând de condiții moderne pentru desfășurarea activităților educaționale. Investiția, în valoare de 2,8 milioane de lei, reprezintă unul dintre proiectele…
Dumitru Blaga anunță investiții în energia solară la Simex. Fabrica de mobilă va produce energia de care are nevoie
Fabrica Simex din Șimleu Silvaniei face un pas important spre independența energetică. Producătorul de mobilă investește în energie verde și pregătește construirea unui nou parc fotovoltaic care va permite companiei să își acopere aproape integral consumul de energie electrică necesar…
Răzvan Burleanu dă ca exemplu de succes administrația condusă de Dinu Iancu-Sălăjanu
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a dat exemplul Sălajului și al președintelui Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, ca model de succes pentru administrațiile din România, la inaugurarea noii baze sportive din Zalău. Noua bază sportivă, construită printr-un parteneriat…
VIDEO. O familie cu 3 copii a rămas fără nimic, după ce un incendiu devastator le-a mistuit casa
O familie din satul Bogdana, comuna Buciumi, a rămas fără casă și fără bunurile agonisite, după ce un incendiu devastator a izbucnit joi noaptea. Flăcările au mistuit locuința, iar pentru cei trei copii ai familiei, noaptea s-a transformat într-un adevărat…
Prima creșă din Jibou prinde contur. Investiția de 2 milioane de euro avansează
Vești bune pentru familiile tinere din Jibou. Prima creșă construită vreodată în oraș prinde tot mai mult contur, iar lucrările avansează într-un ritm susținut. Investiția, realizată cu finanțare prin Compania Națională de Investiții, este una dintre cele mai importante proiecte…
Cine este Claudiu Cuibuș, noul președinte al echipei Inter Cizer
Inter Cizer are un nou președinte. Claudiu Cuibuș, unul dintre sponsorii echipei în două sezoane din trecut, preia în această vară conducerea clubului și se va ocupa de destinele formației de fotbal din comuna Cizer. Decizia lui Claudiu Cuibuș vine…
Zilele Municipiului Zalău: trei zile de spectacole și evenimente pentru întreaga comunitate
În ultimul weekend al lunii august, Zalăul sărbătorește o nouă ediție a Zilelor Municipiului Zalău, un eveniment dedicat întregii comunități. Timp de trei zile, orașul va fi animat de spectacole, muzică și activități pentru toate vârstele, organizate în zone distincte….
Noi piste pentru biciclete, pe traseul cursurilor de apă din Zalău
A fost finalizată investiția „Amenajare piste de biciclete pe traseul cursurilor de apă din municipiul Zalău”, proiect care contribuie la dezvoltarea infrastructurii pentru transport verde și la crearea unor alternative moderne și sustenabile de deplasare în municipiu. Prin această investiție…
Citadin a schimbat la față strada Văii din Zalău, în trecut plină de garaje
Strada Văii a beneficiat de ample lucrări de modernizare, iar zona a fost transformată într-un spațiu mai sigur și mai funcțional pentru locuitori. În locul garajelor demolate au fost realizate lucrări de refacere a tramei stradale, a rețelei de canalizare…
Accident cu o victimă în Plopiș provocat de un șofer fără permis
La data de 18 august , în jurul orei 18.05, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au fost sesizati prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Plopiș. La fata locului, politișții au constatat…
Ce a muncit Ionel Ciunt în aproape doi ani de mandat? Este cel mai activ deputat din Sălaj
Ionel Ciunt a preluat mandatul de deputat în decembrie 2024, iar în mai puțin de doi ani de activitate parlamentară, cifrele arată un bilanț consistent: 88 de propuneri legislative inițiate, dintre care 14 au devenit legi, 57 de luări de…
Doliu în PSD Sălaj
Organizația PSD Sălaj își exprimă regretul pentru trecerea la cele veșnice a colegului lor, Victor Sturza. Acesta a fost de profesie jurist și a fost pensionar. Suntem alături de familia îndoliată, îi transmitem sincere condoleanțe și putere în aceste momente…
Poliția a luat cu asalt străzile din Cehu Silvaniei. Ce au căutat anchetatorii
La data de 17 august, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, polițiști din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului pentru…
Mama fetiței lovită de trotinetă pe trotuar în Zalău povestește din Spital ce s-a întâmplat: “a luat-o pe sus doi metri”
Mama fetiței de 11 ani lovită ieri de un băiat cu trotineta povestește din spital momentele de panică prin care a trecut. Femeia spune că impactul a fost atât de puternic încât copilul a fost luat pe sus aproximativ doi…
O fetiță de 11 ani, rănită pe trotuar în Zalău, după ce a fost lovită de un adolescent cu trotineta. Făptașul s-a ales cu dosar penal
Astăzi, în jurul orei 16:05, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Zalău. La fața locului s-au deplasat polițiști…
Bătaie generală pe un teren de fotbal din Sălaj – doi bărbați, loviți cu pumnii în față
La data de 16 august, în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Sectiei 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, de către un bărbat de 34 de ani, din comuna Hida, cu privire…
VIDEO. MEGA PROIECT în Zalău – încep lucrările la Parcul Sportiv și de Agrement: bazine de înot, sală de sport și muzeu al satului
Un teren degradat aflat în trecut în administrația Ministerului Apărării Naționale, situat în apropierea Unității Militare din Zalău, va fi transformat într-un amplu Parc Sportiv și de Agrement. Proiectul este dezvoltat de Consiliul Județean Sălaj, iar lucrările ar urma să…
Cine va putea utiliza noua bază sportivă din Zalău. Copiii vor avea GRATUITATE
Datorită unui parteneriat între Consiliul Județean Sălaj și Federația Română de Fotbal, un teren aflat în stare de degradare din Zalău a fost transformat într-un complex sportiv. Este vorba de două terenuri de fotbal de dimensiuni mari, unul cu suprafață…
VIDEO. Președintele FRF, Răzvan Burleanu: „la Zalău este un model de succes care sper să-i inspire și pe alții”
Prezent la inaugurarea noii baze sportive din Zalău, construită de Consiliul Județean Sălaj în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, președintele FRF a transmis că la Zalău este un model de succes care speră să fie implementat și în alte…
Bătaie în plină stradă în zona Perla din Zalău
Vineri, 14 august, un echipaj de jandarmerie a fost solicitat să intervină pentru aplanarea unui conflict, în zona Perla, din municipiul Zalău. Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat faptul că, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de…
Bătaie generală la un eveniment organizat într-un sat din Sălaj
În timpul evenimentului desfășurat duminică, 16 august, la Bârsău Mare, comuna Gâlgău, intitulat Someșland, jandarmii au intervenit pentru aplanarea unei altercații între mai multe persoane. În urma intervenției și a verificărilor efectuate, jandarmii au constatat faptul că, pe fondul unui…
Se schimbă vremea: ploile mult așteptate ajung în tot județul Sălaj. Temperaturile scad cu peste 10 grade
După zilele cu temperaturi ridicate și disconfort termic, ploile își fac în sfârșit apariția în întreg județul. În noaptea de luni spre marți, dar și pe parcursul zilei de marți, sunt așteptate precipitații în mai multe zone. În cursul nopții…
La Tihău, o seară de film în aer liber care a unit comunitatea
Peste 60 de persoane s-au reunit, pe 15 august, la Tihău, comuna Surduc, pentru o seară de film în aer liber, organizată de TSD Surduc pe terenul sintetic din localitate. Începând cu ora 21:30, terenul s-a transformat într-un adevărat cinematograf…
Sprijin pentru elevi. Ghiozdane echipate pentru copiii care încep clasa pregătitoare în Năpradea și Cheud
Un gest de sprijin pentru cei mai mici elevi care pășesc, în această toamnă, pentru prima dată în lumea școlii. Copiii care vor începe clasa pregătitoare în acest an, la școlile din Năpradea și Cheud, vor primi ghiozdane echipate, oferite…
Contract de 2,2 milioane de lei, semnat în comuna Cizer – încep lucrările la stația de epurare
Lucrările la stația de epurare din comuna Cizer urmează să înceapă, după ce primarul Felician Farcaș a semnat contractul de execuție cu o asociere de firme din județul Timiș. Stația de epurare va fi construită în satul Plesca și va…
Ionel Ciunt și Florin Florian, alături de cei peste 1.000 de pelerini, spre Mănăstirea Strâmba
A doua ediție a pelerinajului pedestru „Calea Precistii” a adunat, vineri, 14 august, peste 1.000 de credincioși din Sălaj. Printre cei care au parcurs întregul traseu s-au aflat și deputatul Ionel Ciunt și primarul municipiului Zalău, Florin Florian, care au…
Cine era Florin Caraba. Durere fără margini în familia motociclistului din Zalău: „casa, sufletul și viața par atât de goale fără tine”
Familia lui Florin Caraba trece prin momente de o durere greu de descris. Florin a murit duminică, 16 august, la vârsta de 57 de ani, după ce i s-a făcut rău în timp ce se deplasa cu bicicleta pe centura…
FOTO. Râurile Sălajului, secate
Seceta își face simțită tot mai puternic prezența în județul Sălaj. Râul Barcău și Valea Agrijului au ajuns să fie secate pe mai multe porțiuni, apa retrăgându-se considerabil din albiile celor două cursuri de apă. Situația este vizibilă și la…
TRAGEDIE! Florin Caraba a murit pe centura Zalău în timp ce se plimba cu bicicleta
O veste tragică a îndoliat, duminică, 16 august, o familie și o comunitate din județul Sălaj. Florin Caraba, în vârstă de 57 de ani, a murit după ce i s-a făcut rău în timp ce se deplasa cu bicicleta pe…
FOTO. Apariție neobișnuită într-o curte din satul Năpradea
O familie din satul Năpradea a avut parte de o surpriză neobișnuită azi-dimineață, 16 august, după ce un animal sălbatic a fost văzut și fotografiat chiar în curtea gospodăriei. Din imaginile surprinse, animalul pare a fi un șacal. Apariția acestuia vine…
FOTO. Dramă pe centura Zalău – un bărbat de 57 de ani a murit în timp ce se plimba cu bicicleta
În această dimineață, în jurul orei 10.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați, prin apel de urgență SNUAU 112, cu privire la faptul că unui bărbat, care se deplasa cu bicicleta pe drumul de centură al municipiului…
FOTO. Accident cu 3 victime în comuna Gâbrou, după ce un șofer a pierdut controlul volanului
La data de 16 august, în jurul orei 09. 45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul comunal 46, în localitatea Șolomon, comuna Gârbou. La fața locului s-au deplasat…
FOTO. Impact violent în Sânmihaiu Almașului. O adolescentă a ajuns la spital, după ce o mașină a fost proiectată într-un stâlp de electricitate
Accident rutier duminică dimineața, pe DN 1F, în localitatea Sânmihaiu Almașului. O adolescentă de 16 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital. În urma impactului, un stâlp de electricitate a fost doborât, iar traficul…
FOTO. Seară plină de emoție la Mănăstirea Strâmba
Ziua de 14 august a fost una plină de emoție și credință la Mănăstirea Strâmba din Sălaj. După cea de-a doua ediție a pelerinajului pedestru „Calea Precistii”, la care au participat aproximativ 1.000 de credincioși, mănăstirea a devenit locul unei…
