Dialog cu Episcopul Petroniu despre experienţa Covid: „Am învăţat cât de fragili suntem noi oamenii”

La sfârșitul anului 2020, Episcopul Petroniu al Sălajului s-a infectat cu noul coronavirus. Starea de sănătate i s-a depreciat rapid, astfel că a fost nevoit să se interneze. După 37 de zile de spitalizare a depășit perioada dificilă, însă urmele bolii se mai văd și acum, la câteva luni distanță.

„Pe parcursul nopții sunt încă dependent de concentratorul de oxigen. Dacă ziua am un program prea încărcat sau depun efort fizic mai mult și saturația de oxigen din sânge îmi scade sub 90%, apelez din nou la concentratorul de oxigen”, spune ierarhul.

Saturația oxigenului din sânge este unul dintre cei mai importanți factori în monitorizarea unui pacient confirmat cu SARS-CoV-2. De regulă, problemele apar atunci când saturația scade sub 93% și când pulsul crește peste 100.

La externare medicii l-au avertizat că recuperarea totală se va face în câteva luni şi că va fi dependent o perioadă de tehnologia medicală.

„Mi s-a comunicat faptul că plămânii nu mi s-au vindecat în proporție de 100% și timp de cel puțin două luni va trebui să utilizez un concentrator de oxigen pentru a-mi asigura saturația necesară organismului meu”.

Starea de sănătate îi permite să ducă la îndeplinire „orice atribuţie care îi cade în sarcina sa”, însă anumite activităţi aparent banale au devenit o provocare.

„Deși fac zilnic mișcare, deocamdată nu pot parcurge dintr-o bucată o distanță prea mare, ci numai în etape, cu scurte pauze între ele. Piatra de încercare însă o constituie scările, pe care le urc ceva mai încet decât până acum, în timp ce saturația îmi scade cu fiecare etaj adăugat, ceea ce înseamnă că trebuie să am încă răbdare”.

Cele treizeci şi şapte de zile petrecute în spital şi-au pus amprenta peste slujitorul Domnului care a trăit fiorul morţii. „Starea mea de sănătate se deteriora din ce în ce mai mult, medicii care mă tratau erau foarte rezervați în privința recuperări mele, iar eu am simțit în câteva nopți la rând că eram foarte aproape de „valea umbrei morții” (Psalmul 22,4).

Atunci când durerea fizică este copleşitoare, teama de moarte îşi face loc mai uşor în gândul omului. Ierarhul şi-a găsit curaj în exemplul dreptului Iov. „Faptul că diavolul nu se poate atinge de viața omului fără îngăduința lui Dumnezeu mi-a dat curaj și m-a făcut să mă încredințez în voia Lui”.

Timpul petrecut în spital l-a făcut pe PS Petroniu să îşi dea seama cât de fragilă este ființa umană și cât de importantă este grija pentru trup. „De prea multe ori nu ne preocupăm de sănătate”, mărturiseşte Episcopul Sălajului rememorând clipele delicate prin care a trecut, mai ales cât timp a fost la ATI.

„Prima săptămână de la terapie intensivă, în care medicii nu îmi dădeau vești bune legate de starea mea de sănătate, iar eu simțeam acest lucru pe propria mea piele, temându-mă de câteva ori pentru viața mea, a fost cea mai dificilă. Doar credința în Dumnezeu, nădejdea și rugăciunea continuă mi-au dat puterea de a depăși momentele respective”.

Perioada petrecută în instituţia medicală a reprezentat un bun prilej de introspecţie. Cei patru pereţi, suferinţa constantă şi tabloul bolii contemplat zilnic în camera de spital au reprezentat un imbold puternic la o analiză interioară. „Având foarte mult timp la dispoziție, mi-am făcut mai multe examene amănunțite de conștiință, regretând mai profund ca oricând deciziile din viață pe care socotesc că le-am luat greșit și, implicit, consecințele lor”.

Ultimele zile de internare au venit cu o provocare nouă. Răbdarea se subţiase, medicamentaţia lăsase urme, iar dorinţa de a ieşi din spital era tot mai puternică.

„Abia mai găseam resurse să rezist unui tratament îndelungat, cu care eu, un om sănătos până atunci, nu eram obișnuit. Tot credința în Dumnezeu, nădejdea și rugăciunea neîncetată, la care s-au adăugat între timp planurile de viitor (din moment ce viața nu îmi mai era pusă în pericol), mi-au dat putere să depășesc acele momente dificile”.

PRELUARE – basilica.ro